n-am să plec

Nu, eu n-am să plec în astă noapte
Cu tine am să stau până în zori,
Când vântul va aduce- blânde-mi şoapte
Sa-ţi spună cântec aninat de flori

Nu, eu n-am să plec, mai stau cu tine
Să mângâi florile ce-abia mijesc
Vei adormi, în braţe te voi ţine,
Pân’ ce luceferii în noi se potolesc

Şi-am să tot stau ca să îţi sorb visarea
Pornită să se verse în neştire,
Te-oi ţine-n braţe dându-ţi alinarea,
Tot legănând încet a ta doinire

Cu tine-oi adăsta sub zvon de greieri
Sub cântecul de stele şi de lună .
Nu, n-am să plec , mai stau să mă cutreieri
Tu suflet ce mângâi a nopţii strună.

Leonid IACOB
(Leonis) 6 mai 2008

Mulţumesc tuturor celor care vor citi şi vor comenta aceasta poezie http://ro.netlog.com/go/out/url=-aHR0cDovL21haW...-
Mulţumesc doamnei Maia Rizescu pentru publicarea acestei poezii în pagina domniei sale

vis de seara

Ţi-am îmbrăţişat privirea
ce-mi venea de departe
prin arcul curcubeului.
Era lumină şi cântec
şi tu erai minunea
venită de dincolo de timp
Te-am îmbrăţişat
iar tu îmi dădeai crengile tale-nflorite
ca să le mângâi florile
ce se deschideau încet pentru mine
Erau acolo toate zâmbetele lumii
şi eu le prindeam în palmele mele
alunecând peste trunchiul tău tânăr.
Cu înfiorare răspundeai degetelor mele
mângâindu-ţi de mătasea
Şi buzele mele lunecau
totmai departe....
tot mai departe ...
Cu gândul am frământat marmora albă
iar ea a devenit vioară
ce-mi cânta luceferii sub braţul lunii
arcuit într-un cântec
Acum sufletul meu paşte dorurile
care zburdă în colţul acela de lună.

Leonid IACOB
(Leonis Jack)
17 aprilie 2008

suferinţă

Astăzi păsările au rămas fără aripi
si s-au frant
cu cantec nerostit.
Se rostogoleau printre pietre
tăindu-se-n colţii lor ascuţiti
şi-şi plângeau în neştire
durerea aruncata de cer.
Se doriseră icari
si râvniseră lumina şi caldura
ce nu li se cuvenea.
Acum ochii lor orbiţi
băjbâiau întunericul pietrelor
în care se zăvorâseră cuvintele
aşteptând sonuri
din stelele ce încă dormeau.
Astazi pasarile au ramas fara aripi
iar cerul tot la fel de albastru
se ranise-n aripile lor.

Leonis Jack
(Leonid IACOB )
9 aprilie 2008

reverie

De dimineaţă au cântat mIerlele
în pinii de-aproape de-azur
şi-apoi de-acolo au venit
mierlele cuvintelor
să-şi joace pe clape triluri
urzite din strigît de cer.
Şi sufletele noastre
au rămas înflorite de cântec.
Apoi bucuria s-a căţărat până în vârful pinilor
şi s-a agăţat de cer
cu amîndoua braţele, chiuind veselă
chemându-mi mierlele
să cânte-mpreună cu ea
Ştrengăreşte, şi-a ridicat palmele
şi a prins un crâmpei de cer
să-şi clătească ochii în care lucea sufletul
cuprins de dorinţă.
Era un copil şturlubatic
şi l-am luat in braţe
ca să-l cobor pe pământ
unde lănciile ierbii porneau sa viseze
zboruri de păsări.